In terminalul SCS s-a descarcat primul lot de tevi din gazoductul Tuzla – Podisor, care va transport resursele din Marea Neagra, incepand din 2027.
Lungimea totala a gazoductului va fi de circa 308 kilometri.
Stiri asemanatoare
AMENDAMENT NR. 2 Aprobat prin Decizia A.S.F. nr. 168/20.02.2024
Amendament la documentul de Ofertă Publică de Preluare Obligatorie a acţiunilor emise de ȘANTIERUL NAVAL ORȘOVA S.A.
AMENDAMENT LA DOCUMENTUL DE OFERTA PUBLICA DE PRELUARE OBLIGATORIE A ACTIUNILOR EMISE DE SANTIERUL NAVAL ORSOVA SI DECIZIA
APROBAREA PREZENTULUI AMENDAMENT LA DOCUMENTUL DE OFERTĂ PUBLICĂ DE PRELUARE OBLIGATORIE NU ARE VALOARE DE GARANŢIE ŞI NICI NU REPREZINTĂ O ALTĂ FORMĂ DE APRECIERE A ASF CU PRIVIRE LA OPORTUNITATEA, AVANTAJELE SAU DEZAVANTAJELE, PROFITUL ORI RISCURILE PE CARE LE-AR PUTEA PREZENTA TRANZACŢIILE DE ÎNCHEIAT PRIN ACCEPTAREA OFERTEI PUBLICE OBIECT AL DECIZIEI DE APROBARE; DECIZIA DE APROBARE CERTIFICĂ NUMAI REGULARITATEA DOCUMENTULUI DE OFERTĂ ÎN PRIVINŢA EXIGENŢELOR LEGII ŞI ALE NORMELOR ADOPTATE ÎN APLICAREA ACESTEIA
ANUNT DE PARTICIPARE LA PROCEDURA COMPETITIVA
Pentru atribuirea Contractului de furnizare echipament -MACARA PORTUARA MOBILA in cadrul proiectului “Dezvoltarea capacitatii portuare de incarcare/descarcare a Sea Container Services in vederea fluidizarii fluxului logistic al marfurilor deservite pe relatia cu Ucraina prin achizitia unei macarale portuare mobile”, SMIS 313693